In noaptea asta, dupa o saptamana si ceva de insomnii, am dormit bustean. Motivul a fost unul paradoxal: am citit ieri pe net uluitoarea intamplare petrecuta unei foste colege de scoala generala. Nu dau nume, nu fac reclama. Faceam parte din aceeasi gasca, ne spuneam "Noii ciresari". Asta era prin '92-'93. Nu am mai stiut nimic de ea de atunci, desi fusesem cele mai bune amice si, in plus, colege de banca, in competitie pentru premii si cine urca prima gardul de sarma ghimpata care inconjura terenul de sport. Fiecare a luat-o pe drumul ei, cum se spune. Iar ieri citesc despre ea ca a castigat in instanta un teren de destul de multe hectare, intr-un oras din tara noastra, teren care apartinuse strabunicilor ei si care acum, retrocedat fiind, este estimat la peste "n" milioane de euro. Cum e firesc, vrea sa il vanda. Interesant e faptul ca amica mea avea si ea blog, dar si l-a sters. Ma intreb de ce, dar cred ca stiu raspunsul. Iata un lucru care iti modifica radical viata. As vrea sa o intalnesc acum si sa stiu daca s-a schimbat...
Si ....am visat-o. Iar acum mi-am dat seama ca nu sunt nici invidioasa, nici socata, nici nostalgica dupa " ce as fi putut sa fac eu cu viata mea si nu am facut". Ci pur si simplu am chef sa ma traiesc mai mult, daca pot sa spun asa. Am intrat pe blogul
Alinei si de acolo pe
schimbdecarti si cat am citit, am dat gata cateva pere. Acum ma chinui sa sterg zeama scursa pe tasta enter, privesc trandafirul japonez de pe fereastra- inca inflorit- si ma bucur de lumea pe care o cunosc si pe care o voi cunoaste de acum inainte.
Mai e ceva de spus?...
